FC Universitatea Cluj intalneste PAOK Salonic

FC Universitatea Cluj intalneste PAOK Salonic

 FC Universitatea Cluj se pregătește de un meci de zile mari! Echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, vine la Cluj pentru un meci amical aniversar care marchează 100 de ani de la înființarea clubului clujean.

Meciul spectacol va avea loc în 12 iulie pe Cluj-Arena, iar cele 2 echipe vor sta pe teren 2 reprize de câte 60 de minute. Evenimentul va fi însoțit de alte momente surpriză pentru fanii U.

Bilete sunt disponibile pe www.entertix.ro, iar pentru abonații clubului și suporteri, prețurile variază între 20 și 75 de lei.

Antrenată de Răzvan Lucescu, PAOK Salonic a reușit o performanță istorică: a câștigat, după o așteptare de 34 de ani, campionatul Greciei și este a doua oară în istoria țării când o echipă încheie campionatul neînvinsă, după performanța celor de la Panathinaikos din 1964.

100 de ani de la înființarea clubului sportiv Universitatea Cluj

Centenarul U Cluj va fi marcat, pe tot parcursul anului, printr-o serie de evenimente speciale dedicate aniversării clubului sportiv.  Înființat în 1919, clubul l-a avut ca prim președinte pe academicianul dr. Iuliu Hațieganu. Existența Universității Cluj a fost una marcată de istorie: în 1940, după Dictatul din Viena, s-a refugiat în Sibiu până la revenirea Ardealului de Nord la România. În 1965, a câștigat Cupa României, iar de-a lungul timpului a mai jucat alte patru finale. În 2016, clubul “Șepcilor roșii”, a revenit la originile sale universitare și și-a propus să revină pe prima scenă a fotbalului românesc.

Amicalul aniversar U Cluj – PAOK Salonic este un eveniment marca SPORTS FESTIVAL.