SCRIMĂ

16 - 17 iunie

Sâmbătă: 12:30 - 14:30
Duminică: 12:30 - 14:30
Cluj Arena
Pe parcursul a două ore, campionii Clubului Sportiv ATLAS INVICTUS vor introduce participanții în tainele scrimei și vor provoca publicul la duel. Bogdan Dascălu și Sebastian Flucuș își vor însuși rolul de antrenori, împărtășind din punct de vedere teoretic și din propria experiență noțiuni de bază din lumea scrimei, urmând ulterior să devină adversari sau arbitri în cadrul micilor dueluri de la finalul work-shopului, cu scopul de a sedimenta informațiile nou învățate și de a oferi o experiență de neuitat.

Work-shop-ul se adresează în special copiilor și persoanelor începătoare.
Înscrierile se fac la fața locului.
Clubul Sportiv ATLAS INVICTUS este o organizație independentă, apolitică și non-partizană, având ca scop susținerea tinerilor sportivi pentru a face înalt performanță. Ne mândrim cu abordarea marțială a membrilor fondatori ai clubului, aceștia provenind din medii profesionale îndreptate către rezultat. Urmărim cu rigurozitate și ritm alert, cu abordare deschisă și feed-back sincer, să susținem sportul de înalt performanță și fair-play atât pe plan național, cât și internațional.

Atlas Invictus își propune realizarea de programe personalizate dedicate sportivilor de înaltă performanță, susținute de profesioniști în domenii de la pregătirea fizică, medicală, psiho-logică, astfel încât parcursul sportivilor pe aceste domenii să fie atent supravegheat. De asemenea, are propriul personal calificat sau voluntar care să susțină dezvoltarea continuă a sportivilor noștri. Beneficiarii actuali ai clubului sunt sportivi multipli campioni naționali, europeeni și mondiali la scrimă (arma floretă) și triatlon.
Termeni și condiții
Folosim sistemul de cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Toate datele personale stocate sunt in siguranta cu noi. Citeste mai mult.
x