La Sports Talks, Adi Mutu a vorbit despre capcanele din viața unui sportiv de performanță, despre riscurile care apar pe măsură ce urci, treaptă cu treaptă, dar și despre greșeli și despre lecțiile pe care ele ni le oferă.
Iar după vorbe, duminică va fi vremea faptelor. Adrian Mutu și invitații săi din meciul Team România vs World Stars promit un show pe măsura ambițiilor „Sports Festival”: „Mai mult decât un meci de retragere, ne dorim să fie un meci-spectacol pentru suporterii din tribune. Voi juca și cu Naționala, și în echipa Stelelor, pentru că și cei de acolo mi-au fost colegi, cei mai mulți, ani de zile la echipele de club și mi-au făcut bucuria să vină la Cluj, la acest eveniment”, spune Adi Mutu.
„Trebuie să ne dăm seama care sunt adevărații mentori”
„Noi oamenii, nu doar sportivii, avem mai mulți mentori de-a lungul vieții. Aș spune că primii mei mentori au fost părinții. Ei m-au crescut și m-au îndrumat de-a lungul copilăriei. Când m-am apucat de fotbal, am avut un nou mentor, în persoana antrenorului meu de la Copii și Juniori, Mihai Ianovschi, care mi-a deschis ochii în fotbal și m-a învățat ce înseamnă acest sport.
Atunci când considerăm pe cineva mentor, trebuie să ne gândim foarte bine la ce aduce acel om în viața noastră. Trebuie să înțelegem încotro mergem îndrumați de anumiți oameni. Riscul e să credem că ne sunt mentori și persoane care ne influențează negativ, să ne încredem în mentori negativi.
Trebuie să ne dăm seama care sunt adevărații mentori, cei care ne ajută să ne îndeplinim obiectivele așa cum ne dorim. De la părinți, la antrenorii de la copii până la seniori, cum a fost cazul întâlnirii mele cu Cesare Prandelli, am avut parte de mulți prieteni pe care-i pot numi mentori. Unii dintre ei îți sunt mentori o vreme, alții, cum e cazul părinților, îți sunt mentori toată viața.”
„Începem să ne schimbăm și cred că suntem pe direcția bună”
„Pe vremea când eram eu copil, greșeala nu-ți era explicată. Ți se spunea că ai greșit, dar nu primeai răspuns dacă întrebai de ce. Începem să ne schimbăm și cred că suntem pe direcția bună. Greșeala e o lecție pe care ți-o oferă viața, indiferent că ești un copil sau un om matur. Depinde, desigur, și ce greșeli faci, pentru că dacă ești matur, om cu experiență de viață, atunci consecințele pot fi mult mai grave, iar dezamăgirea mult mai mare. Dacă greșește un copil, atunci e o lecție și atât, o lecție pe care a experimentat-o pe propria-i piele. Ca părinte, poți doar să-l ajuți să înțeleagă că nu e bine ce a făcut.
În sport, nu se poate să nu greșești. Se întâmplă, uneori, să greșești în momente complicate, nepotrivite. Dacă e vorba de un sportiv matur, el însuși știe că a greșit, nu mai pui și tu, ca antrenor, degetul pe rană. Poți discuta, la rece, ce a făcut greșit.”
„Când ești sportiv de performanță, trebuie să trăiești 100% pentru sport”
„În fotbal, ai de-a face cu loturi de câte 25 de jucători care se bat pe 11 locuri. Nivelul tău de pregătire trebuie să fie tot timpul ridicat: atât la antrenamente, cât și în meciuri, trebuie să demonstrezi în fiecare zi că meriți încrederea antrenorului. Fotbalistul român suportă mai greu concurența. Poate e cel mai important jucător în România și merge afară, unde totul e diferit de cum știa el. Dacă nu are această disponibilitate de a concura cu ceilalți jucători, atunci cu siguranță nu va avea succes. Mulți au eșuat în Occident nu pentru că nu aveau talent, ci pentru că mental nu au reușit să suporte ritmul impus.
Când ești sportiv de performanță, trebuie să trăiești 100% pentru sport. Începând de la antrenamente, continuând cu odihna, pe care eu îl numesc al doilea antrenament, cu mâncarea, cu recuperarea. Indiferent ce faci, trebuie să te gândești că ești sportiv.
Anturajul de zi cu zi te influențează cel mai mult, pentru că preiei din obiceiurile din jur și poți să preiei obiceiuri care nu te duc nicăieri.”