Jucătorul face antrenorul - Sports Festival

Jucătorul face antrenorul

3 iulie 2024

reading time: 2 min, 42 sec

Ultima zi de Sports Festival a strâns laolaltă oameni valoroși în cadrul Sports Talks, unul dintre ei fiind chiar Andrei Pavel, prezent pe terenul show-ului de sâmbătă, 15 iunie, alături de Andre Agassi, Stefanie Graf și Simona Halep.

Numele îi ține locul unei introduceri, motiv pentru care am și accentuat la interviu unele aspecte mai puțin cunoscute din viața fostului tenismen. Ce am învățat a fost că e un luptător și după retragerea din tenis, un om de familie, pentru care sinceritatea e totul. Citește mai jos primele impresii după meciul jucat cu Andre Agassi, Steffi Graf și Simona Halep, dar și cum a reușit să balanseze diversele aspecte ale vieții de după sportul de performanță.

Meciul demonstrativ al deceniului

„Aseară a fost incredibil. Aseară au fost 32 de Grand Slam-uri pe teren. Am avut emoții foarte mari. Simona a fost cea mai relaxată, apoi Horia. Și pe Steffi și Andre i-am simțit emoționați. E acea presiune de a arăta că încă mai poți, dar corpul nu cade de acord cu tine.

Meciurile jucate după retragere sunt un fel de vindecare. Îți lipsesc emoțiile pe care nu le mai găsești în absolut nimic. Toți marii jucători cu care am vorbit caută adrenalina în alte locuri, de la alte sporturi la actorie, management și altele. Dar majoritatea (jucătorilor) au un tavan care le cade în cap după ce se retrag.” a povestit Andrei Pavel.

Cupa Davis și viciile de după retragere

„Când am fost nominalizat să joc la Cupa Davis, cu Irlanda pe atunci, eram foarte tânăr, aveam 16 ani. Era un sentiment foarte mișto să joci cu o echipă pentru țara ta. Poate de asta am și avut mai mult succes decât în turneele ATP.

[…] Cât timp profesezi, viciul e sub control. Când te retragi, viciul poate prelua controlul. Și eu am încercat de toate. Golf, alte sporturi, inclusiv băutură. Mi-am regăsit liniștea când m-am regăsit pe mine. Acum sunt foarte fericit când antrenez. Am găsit o căsuță unde să antrenez, locașul meu. Asta căutam de 7-8 ani, să mă simt acasă.” a amintit Pavel.

Viața de antrenor vs. cea de familie

„Când am început să antrenez, eram 20-30 de săptămâni plecat. Eram mult timp departe de familie. Acum antrenez juniori pentru că mi-am dorit să petrec mai mult timp cu familia.

În tenis, jucătorul face antrenorul. Poți fi cel mai bun antrenor din lume, degeaba dacă jucătorul cu care lucrezi nu are motivație, drive, ambiție. Antrenorul aduce doar elementul de fine tuning. E foarte importantă conexiunea dintre antrenor și jucător. Eu le recomand celor pe care îi antrenez să se uite în oglindă și să fie sinceri cu ei. Eu așa lucrez, cu accentul pe sinceritate. Iar când eu cred în tine, vreau să știu că mă crezi pe cuvânt.” a declarat fostul tenismen.

Sports Talks, locul unde afli poveștile din spatele culiselor

„Ce s-a organizat aici e peste cuvinte. Eu am fost aici în primul an și nu am crezut că o să ajungă la amploarea asta. Patrick (Ciorcilă) a văzut foarte departe.” a încheiat Andrei Pavel, cu ocazia interviului de la Sports Talks.

Sportivi de performanță, psihologi, oameni de business, la Sports Talks găsești povești inspiraționale din culisele succeselor și eșecurilor. Ne revedem anul viitor, la Sports Festival, în perioada 12-15 iunie, cu povești excepționale din lumea sportului.