Echipa de 10 | Simona Halep

6 noiembrie 2020

reading time: 3 min, 22 sec

Atunci când spunem Simona Halep, vorbim nu doar despre performanță în tenis. Numele campioanei noastre ne trezește un amalgam de emoții. Ea a devenit încet un simbol și o speranță pentru sportul românesc și nu numai. Simona a dovedit tuturor că sportivii români pot să fie cei mai buni din lume și e dovada vie că prin perseverență, visele pot deveni realitate.

Simona Halep este un sportiv de nota 10, iar în cadrul interviurilor Echipa de 10 ne-a prezentat povestea ei.

Startul în tenis și sprijinul familiei

De mică am visat să fiu o jucătoare foarte bună de tenis. Dar pe la 14-15 ani a fost un moment de declic, în care am spus că „totul sau nimic”.

Mama mi-a spus, că înainte de a fi sportiv, să rămân om și să fiu întotdeauna sociabilă, să respect pe cei din jurul meu și să pot să pun în practică educația pe care ei mi-au dat-o de când eram mică, de când m-am născut. Tata mi-a spus că întotdeauna trebuie să cred că sunt cea mai bună și să nu cedez, să nu-mi fie frică de eșec.

Manșeta lui Andrei Pavel

L-am avut idol pe Andrei Pavel de când eram copil și mereu când îl întâlneam aveam emoții. Bineînțeles, chiar mi-a fost rușine să îi cer autograf. Până la Roland Garros, în 2007 cred, înainte să câștig, cu un an înainte am mers la meciul lui de dublu și i-am cerut manșeta. Și de atuncea n-am mai dat o jos din termobag. El m-a inspirat și faptul că a câștigat la Roland Garros, la juniori și el, m-a făcut să-mi doresc același lucru. M-a îndrumat frumos. A fost o energie plăcută între noi când ne-am întâlnit  amical pe teren.

Gheorghe Hagi a fost unul dintre idolii mei, per total. Seriozitatea lui, dorința lui de a fi cel mai bun, perfecțiunea pe care o căuta mereu, mi-au arătat că totuși așa trebuie să fii, ca să fii cel mai bun. Și am urmat acest model.

Rolland Garros – 2018

M-am gândit că nu se poate să mai pierd încă o dată, sincer. Înaintea meciului, Darren (n.r. Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep) mi-a spus că de data asta am experiență, sunt pregătită pentru a câștiga trofeul, și de data asta trebuie  să mă duc eu să-l iau. Nu să mai aștept. Nu neapărat că așteptam greșeala adversarei. Dar aveam acea reținere, nu credeam că sunt în stare să câștig un turneu de Grand Slem. Și în finala asta chiar dacă am fost condusă destul de mult, set și 2-0, am spus că nu se poate să se întâmple la fel și că anul dinainte, 2017, am condus eu cu set și break și n-am fost în stare să câștig. Așa că trebuie să lupt până la final, pentru că orice e posibil. Dar am avut mult mai mult curaj, mult mai multă experiență și n-am acceptat că o să pierd meciul.

Wimbledon 2019 – Simona Halep vs. Serena Williams

Wimbledon-ul a fost ceva diferit. Wimbledon-ul a fost euforia super mare, nu prea m-am gândit la meciuri.  Aveam alte treburi pe lângă, și finala a fost totul sau nimic. Adică nu m-a interesat că joc contra Serenei, nu m-a interesat că are mai multe finale la Wimbledon decât toate în viața mea. Am mers pe teren și am zis: „ trebuie să joc rapid, trebuie să joc așa cum știu eu că trebuie să joc contra ei și să merg să-mi câștig meciul.

Urmărește integral al treilea episod al seriei Echipa de 10 cu Simona Halep pe canalul nostru de You Tube.

Stay tuned for more!

Echipa de 10 este un proiect Sports Festival, conceput și realizat de Cosmin Hodor, în colaborare cu McCann Romania TV.