Mihai Petri are 13 ani și s-a apucat de tenis în 2019: „Mi-a plăcut dintotdeauna tenisul, pentru că mă distrez când vin la antrenamente și când joc”, motivează el. Cu siguranță a fost important în opțiunea sa faptul că amândoi părinții au jucat tenis când era el mic. Dar și exemplul colegilor – sunt mai mulți care fac sport: trei sunt la înot, unul la baschet și încă unul la tenis „cel de la tenis e mult mai bun decât mine – locul 6 național!”, recunoaște cu admirație Mihai.
Mihai Petri se antrenează la Winners și planul lui de vacanță înseamnă antrenamente de câte două ore lunea, miercurea, joia, vinerea și sâmbăta. „Aș vrea să ajung un jucător de ligă. Măcar între locurile 3 și 1 la nivel național. Am drum lung de parcurs, dar am șanse, dacă mă antrenez mai mult și sunt atent la antrenamente”. Îl admiră pe Rafael Nadal pentru că „este singurul tenismen din istorie care a câștigat 22 de grand slam-uri”, dar a așteptat cu emoție meciul de retragere a lui Horia Tecău de la Sports Festival, pentru că îi admiră și îi respectă și pe Horia și pe Simona Halep, pe care a avut șansa să îi asiste ca și copil de mingi.
Nici nu-i trecea prin cap că ar putea fi protagonistul meciului urmărit live de peste 7000 de spectator, deși antrenoarea Andreea Nițescu i-a avertizat pe toți copiii de mingi că este foarte posibil să fie invitați pe teren, având în vedere că se află la un meci demonstrativ, al cărui scop este de a oferi spectacol. „Eram la fileu – se juca punctul. Și vine Horea Tecău la mine și mă întreabă: Care dintre copiii de mingi știți să jucați tenis, aveți experiență? I-am spus: Eu, colegul meu de la fileu și cei din spate. A spus efectiv: Bine. După ce s-a jucat punctul m-a luat, mi-a dat racheta lui și m-a invitat să joc”, rememorează Mihai. A jucat trei punte, dar la primele două a fost foarte emoționat – „îmi tremurau picioarele și vedeam în ceață”. La al treilea punct și-a intrat în mână și a marcat decisiv. Iar când spune asta își îndreaptă spatele și privirea lui capătă o strălucire aparte.
„Majoritatea copiilor de mingi de la meciul demonstrativ al lui Horia Tecău sunt de la clubul Winners. Au între 8 și 15 ani și toți joacă tenis. Le place ceea ce fac – se oferă singuri să participle la competiții. Mulți au deja experiență – Mihai face asta de patru ani și a participat la turnee mari, cum este Transylvania Open sau Winners Open.
Un copil de mingi trebuie să știe cum să-și gestioneze emoțiile, trebuie să fie atent și să reziste pe teren”, spune Andreea, care antrenează copii de mingi la Winners alături de Diana Sabou și Monica Racovițan. Andreea Nițescu a făcut și ea tenis de la 5 ani și jumătate. Este din Maramureș, dar s-a mutat la 10 ani în București pentru a putea face performanță. S-a antrenat acolo 8 ani, după care a venit la Cluj, unde a urmat cursurile Facultății de Sport. Este antrenoare de 15 ani și știe exact ce abilități dezvoltă acest sport: „Tenisul te pregătește și pentru viață. Te învață să mergi mai departe indiferent dacă câștigi sau pierzi. Trebuie să iei cele mai bune decizii într-un timp foarte scurt – în fracțiuni de secundă. Tenisul înseamnă sănătate, disciplină, perseverență, răbdare”.
La Winners sunt 50-60 de copii care vin la antrenamente și fac parte din club, dar în Cluj sunt mai multe cluburi de tenis. „Popularitatea de care se bucură acest sport are legătură și cu evenimentele organizate la Cluj”, crede Andreea Nițescu. Iar ceea ce i s-a întâmplat lui Mihai este important nu doar pentru el, ci pentru toți copiii care fac sport și visează la performanță. O confirmă chiar protagonistul: „Vreau să demonstrez, prin practicarea sportului și fiind un om cumsecade, că nu am fost din întâmplare acolo. Că efortul de a face ceva poate să îți aducă și asemenea satisfacții”.
Vicecampionul olimpic Horia Tecău a avut parte, la Sports Festival, de un meci demonstrativ de retragere pe BT Arena. Alături de el pe teren au fost Simona Halep, Patrick Mouratoglou, Marius Copil, Andrei Pavel, Robert Lindstedt, Bethanie Mattek-Sands.
În cariera sa, Horia Tecău a câştigat 38 de trofee, între care şi pe cele de la Wimbledon (2015), US Open (2017) – ambele în echipă cu olandezul Jean-Julien Rojer, şi de la Australian Open (2012), împreună cu americanca Bethanie Mattek-Sands. Alături de Rojer a câștigat și Turneul Campionilor (2015). Argintul de la Jocurile Olimpice de la Rio (2016) l-a câștigat alături de Florin Mergea.
După meciul de retragere de la Sports Festival, Horia, în calitate de ambasador UNICEF, a avut un antrenament de inițiere în tenis cu 20 de copii, din care 10 refugiați din Ucraina.