Ciclismul – sport și stil de viață - Sports Festival

Ciclismul – sport și stil de viață

10 martie 2023

reading time:

Când auzi pe cineva spunând că ciclismul este un mod de viață, ai crede că exagerează. Însă dacă te gândești că folosim bicicleta nu doar pentru a ne menține în formă, ci și pentru a ajunge la serviciu, sau pentru a merge la cumpărături, pentru excursii scurte sau vacanțe în jurul lumii, ne dăm seama că ar putea fi adevărat. 

Ca sport de performanță, ciclismul se dovedește a fi unul viu, care-și adaugă discipline pe măsură ce pasionații descoperă noi modalități de a folosi bicicleta și își modifică regulamentele constant, pentru a răspunde fiecărei situații care apare în practică.

Ciclismul aspiră să fie și un sport „curat”, așa că a adoptat un sistem antidoping unic, bazat pe obligația cicliștilor de avea un „certificat biologic”, de a raporta permanent unde sunt și de a permite să fie controlați chiar și în afara competițiilor. Așa că, dacă auziți de cicliști dopați, poate mai mult decât de schiori, tenismeni sau fotbaliști, este în special pentru că în ciclism anti-dopingul se face constant și asumat. Un exemplu – în orice competiție girată de Uniunea Ciclistă Internațională (UCI) se fac controale anti-doping la finalul etapelor, după un algoritm pe care doar inspectorii îl cunosc. Iar cicliștii știu că oricând ar putea fi invitați la un control anti-doping și sunt ok cu asta.

Oricum, în afara regulilor scrise, ei respectă un cod de onoare nescris, care dă noblețe unui sport bazat pe disciplină, dârzenie și reziliență. Una dintre regulile nescrise: când liderul cursei, într-o competiție pe etape, are o problemă mecanică, nimeni nu atacă, iar grupul din care a făcut parte până la momentul incidentului își domolește viteza, pentru a-i permite să revină. Este numită regula tricoului galben, după culoarea tricoului distinctiv purtat de liderul din clasamentul general la cea mai veche și prestigioasă competiție pe etape din lume: Turul Franței. 

În ce sport se mai întâmplă asta?! 

Discipline

Uniunea Ciclistă Internațională reglementează șase discipline distincte: Road Races, Track Races, Mountain Bike (MTB), Cyclo-Cross, BMX Racing (plus BMX Freestyle), Trials, Indoor Cycling. Pentru aceste discipline se organizează competiții dedicate sportivilor de performanță. Ce le diferențiază? 

În primul rând suprafața de rulare: unele competiții se desfășoară pe șosea, unele off-road, altele pe pistă, altele pe circuite special amenajate. 

În al doilea rând tipul de bicicletă folosit:

  • bicicletele de șosea sunt mai zvelte și mai rigide (nu au amortizoare, roțile lor sunt mai subțiri) și au ghidonul sub forma coarnelor de berbec;
  • bicicletele de munte sunt mai robuste (cu amortizoare pe față și pe spate și roți mai late) și au ghidonul drept;
  • bicicletele de pistă sunt asemănătoare cu cele de șosea, dar nu au frâne sau schimbător de viteze;
  • bicicletele de ciclocros sunt ca bicicletele de șosea – dar cu roți un pic mai late, adaptate terenului accidentat;
  • bicicletele de BMX nu seamănă nici cu cele de șosea, nici cu cele de munte – au șaua coborâtă și ghidonul înălțat;
  • biciclete de interior au un angrenaj special pentru roata din spate (sau în locul ei), care permite controlul gradului de dificultate impus ciclistului. Ciclismul de interior a fost certificat ca disciplină în ultimii ani, proces accelerat și de pandemie, care a sistat pentru o perioadă organizarea competițiilor și i-a forțat pe sportivii de performanță să se antreneze în casă. 

Cele mai vechi discipline sunt ciclismul de șosea, ciclocrosul și ciclismul pe pista, dar în ultimii 20 de ani au venit puternic din urmă MTB-ul și disciplinele „spectaculoase”, care se bazează mai mult pe măiestria sportivului de a controla bicicleta decât pe rezistență sau viteză.

Anvergură

Dacă în urmă cu 20 de ani vedeam la televizor o singură competiție, cea mai prestigioasă: Turul Franței, acum ciclismul ocupă aproape mai mult loc decât fotbalul, în grila televiziunilor specializate, cum este Eurosport (care se mândrește că este „casă a ciclismului”). Iar dacă acum 20 de ani majoritatea spectatorilor să uitau la ciclism pentru castelele de pe Valea Loarei, acum majoritatea se uită pentru spectacolul și intriga ofertă de competiția dintre sportivi. 

Ca anvergură, Turul Franței este, oricum, cea mai importantă competiție sportivă anuală. Diferența acum, este că au intrat pe radarul spectatorilor (și telespectatorilor) și alte competiții epice. Să le menționăm pe cele mai importante:

Turul Franței. Supranumit și Marea Buclă, Turul Franței a fost organizat pentru prima dată în 1903, pentru a crește vânzările unui ziar nou lansat – L’Auto. Se întinde pe durata a trei săptămâni (este programat astfel încât să suprapună cu data de 14 iulie, când se aniversează Ziua Franței) și acoperă, de regulă, o suprafață de peste 3.500 de km. Liderul clasamentului general poartă în competiție tricoul galben. Efortul depus de un ciclist în Turul Franței a fost comparat cu efortul depus de un atlet în cazul în care „ar alerga câte un maraton pe zi, timp de aproape trei săptămâni”. Totodată, suma diferențelor de nivel străbătute de-a lungul cățărărilor unui Tur al Franței a fost comparată cu „escaladarea a trei Everesturi”. 

Turul Italiei. A fost lansat în 1909, tot pentru a crește vânzările unui ziar – La Gazzetta dello Sport. De altfel, liderul din clasamentul general poartă un tricou distinctiv roz, asemeni culorii hârtiei pe care se tipărește La Gazzetta dello Sport. Organizat de regulă în mai, Giro d’Italia se întinde, uneori și în primele zile din luna iunie. 

Paris-Roubaix. Este cea mai așteptată competiție de o zi din lume. Organizată de regulă în luna aprilie, competiția începe în nordul Parisului și se termină la Roubaix, la granița cu Belgia. Duritatea traseului, care i-a adus renumele de „Hell of the Nord”, este dată de porțiunile de drumuri pavate, folosite de regulă doar în scopuri agricole și conservate, mai nou, special pentru această cursă ciclistă. Competiția este privită ca o sărbătoare, marcând și apogeul sezonului ciclist de primăvară (de aceea se mai numește „Queen of the Classics” sau „La Pascale”, pentru că are loc în preajma sărbătorilor de Paște). 

Absa Cape Epic. Este o competiție MTB pe etape organizată anual în Africa de Sud. Deși are o istorie scurtă – a fost lansată doar în 2004 – și-a atras rapid renumele de cea mai dificilă competiție de MTB din lume, mai ales după ce UCI a catalogat-o drept „hors catégorie”, adică dincolo de orice categorisire.

Amatori „profesioniști”

O altă caracteristică unică a ciclismului este legată de faptul că permite amatorilor să intre destul de mult în pielea profesioniștilor: au acces la aceleași biciclete, la aceleași echipamente (UCI interzice folosirea unor „biciclete-prototip” în curse și reglementează strict materialele și design-ul echipamentelor). Organizatorii de competiții (în special de șosea) organizează evenimente și pentru cicliștii amatori, de multe ori pe același traseu și în aceleași condiții de cursă ca profesioniștii și nu de puține ori s-a întâmplat ca un ciclist amator să „facă pasul” la profesioniști, inclusiv la cele mai titrate echipe din lume, cele de world tour. Adevărul este că fiecare avantaj contează, atunci când ești în fața unui drum lung. Iar în ciclism, mai mult poate decât în orice alt sport, este valabil că „nu există vreme rea, ci doar echipament nepotrivit”.

Materialele din care sunt confecționate echipamentele de ciclism permit petrecerea unor ore lungi în șa, inclusiv pe vreme dificilă – ploaie, vânt, frig. Iar inovațiile tehnologice fac ciclismul din ce în ce mai accesibil – de la cadrele de bicicletă confecționate din carbon, care duc greutatea unei biciclete la valori ridicol de mici (cea mai ușoară cântărește 4,4 kg!), la soluțiile de protecție pentru pantalonii de ciclism, de exemplu, care au ajuns să imite saltelele pentru pacienții imobilizați la pat.

Chiar dacă au fost făcute pentru a crea un avantaj de câțiva wați, care se traduce în secunde sau sutimi de secundă în competițiile profesioniștilor, echipamentele din lycra sunt purtate cu mândrie și de către amatori: la urma urmei, este o declarație de apartenență la o comunitate aparte. Adevărul este, însă, că o haină de ploaie performantă pe care o poți strecura în buzunarul ingenios plasat la spatele tricoului, te poate salva de la o răceală, dacă te prinde ploaia când ești la peste 50 de km de casă. Iar dacă nu te prinde, haina este atât de subțire, încât uiți că o ai în buzunar. 

Alimentarea este la fel de importantă pe bicicletă, ca echipamentul: pentru că petreci mai multe ore în șa și ajungi în locuri unde, de multe ori, nu ai de unde cumpăra o apă, au fost inventate preparate care să ofere un boost de energie și caloriile necesare efortului de a ajunge la finiș – fie că este vorba de batoane proteice, de geluri cu zahăr sau de pudre pentru hidratare, soluțiile de nutriție încap, la rândul lor, în buzunarul de la spatele tricoului de ciclism. 

Profesioniști „profi”

Totuși, cum ajungi ciclist profesionist? Mai nou, trebuie să începi antrenamentele de foarte mic. La Campionatele Naționale și competițiile din Cupa României, organizate de sau cu girul Federației Române de Ciclism, cei mai mici concurenți acceptați sunt cei de 5 ani, atât la șosea, cât și la MTB. Aceste competiții sunt adresate cicliștilor care aparțin de un club și sunt legitimați de Federație.

Cum știți dacă merită să vă înscrieți copilul la un club?

Mai întâi asigurați-vă că îi place bicicleta. Pe urmă, duceți-l la o competiție deschisă amatorilor, cum sunt Cursele de copii organizate la Turul României. Competiția lansată în 1934 a ajuns la ediția cu numărul 56 și în ultimii ani și-a făcut un titlu de onoare în promovarea ciclismului în rândul copiilor și încurajarea pasiunii celor micuți pentru acest sport. Dacă le place, atunci puteți căuta un club sau o școală de ciclism în orașul vostru. Nu este un sport neapărat scump practicat la nivel de hobby (deși o bicicletă poate costa mai mult decât o mașină :D); cheltuielile încep odată cu participările la competiții.

În cazul copiilor, părinții ajung, de multe ori, să suporte aceste cheltuieli – poate și pentru că mulți dintre ei își doresc să fie alături de copilul lor, când acesta se confruntă cu un lucru atât de serios precum o competiție. Același lucru se întâmplă și în cazul categoriile competiționale superioare – cadeți și juniori, și nici chiar celor care concurează la categoria elite nu le este ușor să se întrețină pe ei sau să-și întrețină familiile din ciclism.

Ciclismul nu îmbogățește pe nimeni peste noapte, iar succesul profesioniștilor este din ce în ce mai scurt – câștigătorii de Turul Franței sunt din ce în ce mai tineri (slovenul Tadej Pogacar a câștigat Marea Buclă la 21 de ani, în 2020), iar în câțiva ani „se ard” și se retrag din sportul de performanță. 

La nivelul lui 2022, topul celor mai bine plătiți cicliști din lume (ca salariu) arăta astfel:

1. Tadej Pogacar (de două ori câștigător al Turului Franței): salariu de 6,6 milioane de dolari; venituri din contracte de publicitate de 5 milioane de dolari.

2. Peter Sagan (de trei ori campion mondial): salariu de 6 milioane de dolari; venituri din contracte de publicitate 33 de milioane de dolari. 

3. Chris Froome (de patru ori câștigător al Turului Franței, câștigător al Turului Italiei și al Turului Spaniei): salariu de 5 milioane de dolari; venituri din contracte de publicitate de 12 milioane de dolari. 

4. Vincenzo Nibali (câștigător al Turului Italiei, Turului Franței și Turului Spaniei): salariu de 4,09 milioane de dolari, venituri din contracte de publicitate de 6 milioane de dolari. 

5. Geraint Thomas (câștigător al Turului Franței): salariu de 3,5 milioane de dolari; venituri din contracte de publicitate de 3 milioane de dolari. 

Dacă pui și degetele de la picioare, pe lângă cele de la mâini, aproape îți ajung să-i numeri pe cicliștii care câștigă milioane din ciclismul de performanță. 

Însă în ciclism, câștigul vine de altundeva: bicicleta te ajută să fii mai sănătos și mai rezistent și te învață că luxul nu înseamnă întotdeauna un hotel de cinci stele, ci timpul pe care-l investești în tine doar ca să descoperi că niciun munte nu e prea înalt și nicio destinație prea  departe. 

 

Musculatura solicitată și pregătirea fizică 

Ca în oricare sport, există grupe de mușchi pe care specialiștii îi numesc primari în execuția mișcării. În ciclism, este vorba despre mușchii trenului inferior: șold și membrele inferioare. Gluteul mare, bicepsul femural, semimembranosul, cvadricepsul, gastrocnemienii, solearul și tibialul anterior sunt responsabili pentru realizarea pedalatului însă practicarea ciclismului implică stabilitate și o poziție anume pe parcursul unei ture, fie ea lungă sau mai scurtă. Așa că, o musculatură puternică la nivelul brațelor și a trunchiului contribuie în mod esențial la dezvoltarea unei forțe și a unei rezistențe sporite. Desigur, în pregătirea fizică nu trebuie neglijată nici musculatura spatelui care susține o postură corectă.

Antrenamentele de forță, cu greutăți, sunt recomandate deoarece dezvoltă forța și rezistența musculară, în timp ce antrenamentele de alergare de diferite tipuri contribuie la dezvoltarea rezistenței cardiovasculare. Antrenamentele funcționale adaptate la specificul ciclismului trebuie sa consolideze legăturile dintre mușchii implicați în efort, să prevină unele accidentări și pot fi chiar distractive, fiind cel mai puțin monotone. 

Antrenarea unilaterală a musculaturii este indicată pentru o mobilizare optimă a sistemului neuromuscular și a corecta diversele compensări care pot să apară pe fondul oboselii, a  unui model de mișcare deprins greșit sau a mai slabei forțe a unor mușchi.

În timpul antrenamentelor, mușchii se încarcă și se scurtează, lucru care face stretchingul de final indicat, dacă nu chiar necesar. În funcție de timpul avut la dispoziție, seturi de 20-30 de secunde de menținere a fiecărei poziții, fără durere, cu respirații profunde reprezintă finalul ideal pentru orice antrenament sau pentru o tură pe bicicletă.

 

Comunitate

Pe grupurile de social media (în special Facebook) găsiți oameni dispuși să vă ajute cu orice fel de informații legate de bicicletă și de ciclism. Sugestia este ca înainte de face o postare cu ultima voastră tură sau de a pune vreo întrebare, să navigați puțin în istoricul grupului, pentru a vă familiariza cu temele de discuție/limbaj/protocol.

Câteva recomandări: 

Ture bici pentru toți – gupuri create pe mai multe localități

Tribul Biciclistilor – grup de cicloturism 🇹🇩 https://web.facebook.com/groups/tribul.biciclistilor

Ciclism (amatori si profesionisti) https://web.facebook.com/groups/ciclism

Ciclism https://web.facebook.com/groups/259386370753804 (grup privat)