Câștigător a opt Grand Slam-uri și fost lider mondial timp de peste 50 de săptămâni consecutive, Andre Agassi, cunoscut și ca The Punisher, este și azi un nume răsunător în tenis. Este primul jucător din istorie care a câștigat un Career Golden Slam. Asta înseamnă că, de-a lungul întregii cariere sportive, a câștigat măcar o finală din fiecare turneu de Grand Slam.
Andre Agassi continuă să inspire sportivii din lumea tenisului și nu numai, însă acest privilegiu are în spate sacrificii și muncă, despre care încă nu știe multă lume. Vrem să-ți povestim pe scurt despre obstacolele și victoriile pe care sportivul, dar și omul Andre Agassi, le-a cunoscut în drumul spre performanță și excelență. Pe larg le vei găsi abordate în cartea sa, Open. O autobiografie.
Predestinat tenisului
Sportivul a menționat de multe ori de-a lungul carierei sale, chiar și după finalizarea acesteia, faptul că a crescut cu ură față de tenis, sentiment care s-a accentuat și a ajuns să îl macine la nivel psihic. Presiunea cu care a fost crescut de tatăl său, accentul pus pe jocul impecabil, exercițiul zilnic în căutarea loviturii perfecte l-au marcat definitiv.
Tenismenul povestește despre metodele prin care tatăl lui se asigura că va deveni campion mondial. La doar 6 ani, Agassi avea misiunea de a lovi 2500 de mingi pe zi, care veneau spre el cu 177 de km/h, dintr-o mașinărie pe care o numea „Dragonul”. Chiar dacă metodele tatălui i-au dat încredere în forțele proprii și l-au învățat că disciplina poate fi un avantaj-cheie în bătălia cu adversarii, tot ele i-au inspirat frică, stimulent care l-a făcut să deteste tenisul.
„Cred că e greu să înțelegi din exterior. Dar frica este cu siguranță un stimulent, nu? Cum ajungi să fii bun la ceva ce nu ai ales să faci și ce nu iubești? Frica poate face asta. Eu am fost cel mai mic dintre familie și aceasta a fost decizia tatălui pentru mine.
[…] Cu toții credem că avem o alegere în multe situații, dar ce nu putem alege este unde ne naștem, cine ne sunt părinții, care ne sunt punctele forte și cele slabe.” a declarat Agassi..
Faptul că nu a avut șansa de a alege, l-a transformat pe Agassi într-un tânăr excentric, care lua decizii impulsive, de la achiziționarea unei mașini scumpe, cumpărată din banii de la un turneu câștigat trecând prin adoptarea unei frizuri neobișnuite, a unui echipament șocant pentru lumea tenisului, până la consumul de droguri, episod pe care sportivul îl povestește în cartea lui Open. O autobiografie.
The Punisher
Viața sa a oscilat mereu între decizii impulsive, poate greu de înțeles, și jocul care tinde spre perfecțiune în teren. Disciplina și efortul înspre a-și depăși limitele au fost cele care i-au deschis calea spre succes. Printre punctele forte ale stilului de joc se numără: jocul la primire axat pe închiderea rapidă a punctelor, un simț ascuțit al anticipației și reverul.
Porecla ”The Punisher” a primit-o datorită rezistenței sale crescute, la care a continuat să lucreze de-a lungul întregii cariere sportive. Tenismenul adopta deseori strategia de a-și obosi adversarii și de a încerca să reducă la minim timpii dintre servicii pentru a nu le permite acestora să se refacă. Chiar și în ultimul an al carierei sale în tenis, când s-a confruntat cu probleme de sănătate, sportivul a menținut o strategie excelent gândită, de data aceasta adoptând un stil ofensiv, prin care obliga adversarul să joace pe linia de fund, fără să îi dea acestuia șansa de a-l depăși în alergare.
Sursa: Youtube, Tennis TV
Două legende, o poveste de dragoste
Două legende ale tenisului pot forma o echipă minunată și în afara terenului. Acesta este cazul lui Andre Agassi și Steffi Graf. Cei doi s-au întâlnit după victoriile individuale la Wimbledon (1992). Deja era îndrăgostit de ea, după ce o văzuse înainte într-un interviu la un post de televiziune franceză. De atunci, totul e istorie. Ei sunt căsătoriți de peste 20 de ani și au doi copii, pe care nu au vrut să pună presiune înspre a face un sport de performanță.
Să găsești pe cineva din același domeniu de activitate cu tine și să fii atât de compatibil este un caz rar, dar relația celor doi este apreciată dincolo de numărul de ani. Agassi amintește în cartea lui despre cum a treia lor întâlnire a fost momentul în care au decis să se mute împreună, sau despre felul în care Steffi găsea mereu metode din a-i liniști pe cei mici înainte de meciurile tenismenului, pentru a-l ajuta să se concentreze. Chiar și după 23 de ani, sportivul continuă să fie emoționat în prezența ei și vorbește mereu cu admirație despre soția lui.
După nunta opulentă cu Brooke Shields, isteria presei și publicului, Agassi și Graf au preferat o ceremonie simplă, în care sentimentele pe care și le purtau unul celuilalt au contat mai mult decât costumația sau petrecerea. Cei doi s-au căsătorit desculți, în blugi, iar singurii martori au fost mamele lor și muncitorii care lucrau în curtea casei.
„A fost cea mai importantă victorie a mea…Când Steffi Graf spune <<Da!>>, e tot ce îți poți dori pe lume!” declara Agassi la scurt timp după nunta lor.
Motivație dincolo de tenis
Faptul că tenisul a fost mai mult o decizie impusă decât o pasiune l-a motivat pe Agassi să găsească un scop dincolo de sport, un motiv pentru care să lupte. Tenismenul a decis să folosească lipsa de educație și faptul că a fost împins înspre a ajunge sportiv de performanță ca motivație pentru a-i ajuta pe alții. Astfel, a deschis 130 de școli publice în cartiere sărace din America și o școală privată.
De asemenea, este și fondatorul fundației caritabile care îi poartă numele, reușind să adune, prin intermediul ei, peste 60 de milioane de dolari pentru educația copiilor defavorizați din sudul statului Nevada și nu numai.
“Aceasta este singura perfecțiune care există, perfecțiunea de a-i ajuta pe ceilalți. Aceasta este singurul lucru pe care îl putem face care are impact de lungă durată. De aceea suntem aici. Să ne protejăm unii pe alții.” a declarat sportivul.
Mulți sportivi au scris și continuă să scrie autobiografii, însă Andre Agassi a reușit să transpună excelența de care a dat dovadă pe teren, în cartea sa. De la critici de literatură la simpli pasionați de citit, părerea este una și aceeași: „Open. O autobiografie”, cartea despre viața lui Agassi, te ține cu sufletul la gură și te face să nu o poți lăsa din mână până nu o termini.
Acest lucru se datorează faptului că tenismenul se deschide în fața cititorilor și reușește să scrie o carte care e mai mult despre el și puținii oameni esențiali parcusului său, decât despre jocul de tenis. Vocabularul simplu, problemele și frustrările în care ne regăsim cu toții, țin cititorul implicat în poveste, dar mai presus de toate, Agassi reușește să trezească ambiția și motivația audienței.
„Chiar dacă nu este viața ta ideală, poți mereu să alegi. Oricare ar fi viața ta, să o alegi schimbă totul.
[…]Nu multora dintre noi ni se oferă șansa să ne cunoaștem pe noi, și până o facem, poate cel mai bun lucru pe care îl putem face este să fim consistenți.” sunt doar câteva dintre citatele inspiraționale din cartea lui Andre Agassi.
O ocazie unică
Motivația vine în forme și variante diferite pentru fiecare în parte. În cazul lui Agassi, care nu a crescut iubind sportul pe care îl practica, motivația a fost nevoită să își facă loc printre antrenamente și disciplină în moduri mai puțin obișnuite. Tenismenul a căutat acel ceva în perfecțiunea jocului, în anturajul său și, mai târziu, în cauze nobile, care l-au motivat și după încheierea vieții pe teren.
„Deși urăsc tenisul, îmi place sentimentul de a lovi o minge absolut perfect. Este singurul moment de pace. Când fac ceva perfect, mă bucur de o secundă de sănătate psihică și calm.
[…] Dacă trebuie să joc tenis, cel mai singuratic sport, atunci cu siguranță mă voi înconjura de câți mai mulți oameni în afara terenului.” a declarat Andre Agassi.
Agassi nu este singurul care vorbește despre motivație și importanța ei. Anul acesta, tema evenimentului Sports Festival va fi „motivația”, întâmplarea care pune în mișcare totul. Cu această ocazie, nu doar că vei putea urmări interviuri cu personalități sportive care ne-au inspirat pe fiecare dintre noi, ci vei putea fi parte din evenimente unice, precum meciul demonstrativ cu Andre Agassi, Steffi Graf, Simona Halep și Andrei Pavel.
„Am călătorit toată viața, și încă există un loc în care nu am fost și unde ar trebui să mergem. În România. […] și vom juca la Sports Festival pe 15 iunie!” a declarat tenismenul, în cadrul unui videoclip filmat împreună cu soția lui, Steffi Graf.
Show-ul demonstrativ de tenis se va juca sâmbătă, 15 iunie 2024, în BT Arena, și marchează a 5-a ediție a Sports Festival. Numărătoarea inversă a început, așadar vino și tu la evenimentul sportiv al anului și asigură-ți locul în sală, accesând link-ul https://bilete.sportsfestival.com/ .
Vino să vezi titanii tenisului mondial care ne-au inspirat ani de-a rândul, într-o ocazie unică la Cluj!